🎙️ Podcast-RO
Dacă preferați să ascultați în loc să citiți, ascultați rezumatul podcastului al acestei pagini generat de NotebookLM.
🎙️ Podcast-EN
If you prefer to listen instead of reading, listen to the podcast summary of this page generated by NotebookLM.
✍️din Prefață
Fenomenul Ioanid
Încep cu amintirile mele, îngropate printre scrisori vechi și diplome din dosarul lui tata (Mihai Beloiu): un teanc de aduceri aminte, prăfuite și galbene, rupte pe la colțuri, cu zdrenţe și colbi de vremi, demult apuse. Printre diplomele de teologie și litere, cu sigla regilor Carol al II-lea și Mihai și pecetea Universității, cu semnăturile preotului Mihălcescu și Rădulescu Motru-mare filozof și om politic, un carnețel legat de mână, sare timid într-un colț; nu l-am băgat în seamă, eram fermecat de valoarea diplomelor și nu i-am dat atenție, decenii la rând.
Era încropit cu suflet și simțire, cusut cu sforile duioase ale inimii, căci încăpea în buzunarul cămășii de la piept, ca o comoară de preț. Nu-l știam pe tata aplecat spre poezie, care punea la suflet versurile lui Ioanid, legate cu ață și scrise cu penița care nu se șterge și merge în veșnicie. Se vede că le-a îndrăgit și le-a ales pe măsură, căci i-au fost dragi: Împăratul și ciobanul și Judecata de apoi!
Strofele tremurânde cu cerneala pătată de lacrimi și suspine, erau aproape de inima lui și le strângea la piept: ciobănașul cel isteț, ca și-n pânzele lui Grigorescu, sau cântat de naiul lui Zamfir, aduce răspunsuri la Împăratul bătrân și la inimă păgân, care-și punea întrebări despre Dumnezeu și nemurire!
Frumoase gânduri și răspunsurile uimite ale ciobănașului îl pun pe gânduri pe împărat, care se lasă dus pe fir și schimbă hainele cu păstorașul cel curajos... te poți uita la soare? Sau, ce-a fost înainte de veșnicii? Întrebări și răspunsuri găsite de poet, care te poartă fără să știi pe fuiorul timpului și te aduce tot la Scripturi, la Cuvântul divin, care găsește dezlegare la toate frământările sufletului.
Ajung la mijloc, unde se vede un nod de ață și apare cu fiori Judecata de apoi, publicată mai târziu în Porumbițe albe, după 1980. Tata le scrisese pe furiș, luate din gură la gură și scrise pe tăblițele inimilor care iubeau pe Domnul... așa circulau gândurile divine ieșite din pana măiastră și acordate cu harfa lui Nicolae Moldoveanu... câte cântări se auzeau prin cămăruțele dosite, pe genunchii tremurați de bunici și mătuși cu tâmple albe și riduri pe frunți?
Fila de carnețel, găsit în dosarul tatălui meu-Mihai Beloiu
Aceste comori se prelungesc în nemurire și urcă la cer, ca pe scara lui Iacov, când se rezema, în noaptea înstelată pe piatra de căpătâi, dintre Beer Șeba și Haran (Geneza 28.10). Nu se vestejesc, nu le mănâncă moliile, și nu zac în rafturile teologilor, sau pe băncile școlilor; aceste șoapte de duh ne însoțesc din copilărie, când mama le cânta pe înserate, și ne șoptesc melodii duioase, care ne mângâie la restriște și ne dau nădejde pe viitor...
Tata le strângea la piept, le simțea cu respirația duhului, le trăia cu viața și le-a ținut ascunse... eu le-am găsit târziu, de curând, și le dau mai departe ca sa le cunoască toți căutătorii de nemurire, dar și cei care iubesc poezia și frumosul.
Ioanid a umplut un gol în cultura noastră, românească, a dus mai departe poezia creștină adevărată, începută de Voiculescu și Militaru, poeți creștini ortodocși, care s-au jertfit pe tărâmul credinței strămoșești și au sfârșit în temnițele comuniste. Traian Dorz, de asemenea, întregește pleiada martirilor, care-au suferit pentru Domnul și mai târziu, Ioan Alexandru care a lăsat o remarcabilă operă.
Ioanid este de excepție, căci se poate desprinde de poezia tradițională amintită mai sus, are pecetea Duhului, prin nașterea din nou, prin primirea în inimă a Domnului, care i-a schimbat viața și simțirea. Este un fenomen unic, la început de era postbelică, când frământările naționale au zămislit creatori nemuritori ca Moldoveanu și Dorz, ei înșiși fiind în ceata martirilor neamului, Richard Wurmbrand, Vasilică Moisescu și înaintașii lor, Dumitru Cornilescu, Tudor Popescu și Iosif Trifa. Aceste lumini au adus reformarea neamului nostru, care zăcea în întuneric, au pătimit împreună suferind prigoana și persecuțiile, înainte și după comuniști.
Oare nu avem și noi un Eminescu creștin? O întrebare retorică, care se agăța de cultura neamului, în ultima sută de ani. Dar ce, giganții culturii noastre, n-au fost creștini? Eminescu, Coșbuc, Arghezi, Brâncuși, Grigorescu, Enescu și marea lor pleiadă de genii creatori, n-au fost creștini? Căci toţi românii sunt creştini, mai apoi Militaru și Radu Gyr și Zamfir, care-a uimit toată planeta cu naiul și baladele noastre? Desigur, o întrebare supărătoare, care duce la religiunea adevărată, neîntinată, ca să cercetăm pe orfani și văduve în necazurile lor și să ne păzim neîntinați de lume (Iacov 1.27), la închinarea către Tatăl, în duh și adevăr (Ioan 4.24).
Marele nostru poet Ioanid a călcat pe urmele Domnului Isus, a crezut în El și L-a primit ca Mântuitor personal, a avut viața schimbată și versurile lui, unite cu melodiile inspirate de Duhul, au schimbat inimi a milioane de români. Aceasta este menirea artei, a poeziei creștine reformatoare, care schimbă suflete, care aduce la pocăință și credință pe toți cei care caută Adevărul și găsesc calea către cer.
Ioanid a lăsat erudiția și cultura și valorile dobândite în școlile și universitățile Bucovinei și Iașului, și după ce l-a întâlnit pe Richard Wurmbrand, i-a urmat exemplul și L-a găsit pe Salvatorul Isus, care i-a schimbat viața. A lăsat regia și teatrul, a lăsat caricaturile din lut, se mai juca cu penelul în peisaje și flori și portrete, dar a scris poezie, cu forța și valoarea de foc a Cuvântului, inspirat de sus, de la cer.
Vinde totul la săraci și urmează-mă, este povața lui Isus către tânărul bogat, care I-a întors spatele. Îți mai lipsește un singur lucru (Luca 18.18). Ioanid L-a găsit, căci a ascultat de chemarea divină și arta lui a devenit o mreajă, un năvod în mâna pescarului de suflete. Aceasta este menirea artei, arta adevărată pusă în slujba divină, care aduce suflete la Domnul, le întoarce acasă, la locul pentru care am fost creați din veșnicie (Efeseni 1.4).
Poezia și cântul se iau de mână și împreună își împlinesc scopul de a sluji Domnului. Cine nu îngână și azi, A venit un om la Domnul, Ce-i viața ta, e o peniță, sau Cu Dumnezeu în fiecare zi? Și câte și mai câte? Se cântă în cămăruțe strâmte, pe genunchii bunicilor, în închisori, în catedrale și biserici, la Ateneu și la concerte, dar mai presus, în inimile care se trezesc în zorii zilei și laudă pe Domnul.
Este o diferență între arta, care trezește simțurile, ca un concert de Mozart, măiastra lui Brâncuși, carele lui Grigorescu, florile lui Luchian, naiul lui Zamfir, balada lui Porumbescu și melodiile lui Moldoveanu, legate de versurile lui Ioanid. Primele ridică emoțiile la sublim, aduc lacrimi de reverență în fața frumosului, ridică sălile în picioare, dar sunt trecătoare, nu schimbă inimile, nu duc la regrete și credință, la o viață nouă, care duce la cer.
Doi prieteni: Poetul și Compozitorul
Ioanid, Dorz și Moldoveanu se iau de mână și aduc suflete la cer, le urcă pe scara care duce la nemurire, întregesc numărul celor aleși și grăbesc venirea Domnului, care bate la ușă. Sensibilitatea poetului atinge sublimul, căci folosește Cuvântul, această forță care schimbă suflete. Același Cuvânt care a creat planetele și Universul, acest Cuvânt s-a făcut trup și a locuit printre noi, acest Cuvânt inspirat de sus depășește expresia celorlalte arte surori, care sunt mai la coadă: pictura, sculptura, piatra și desenul și chiar muzica și teatrul.
Ideile poeților depășesc toate artele, ei folosesc cuvântul ca expresie, care are putere, are potențe divine, căci transmite mai direct și mai ușor inspirația Domnului. Dalta, penelul, piatra și lutul, chiar și muzica sunt mai sărace, căci nu se ridică la înălțimea și puterea slovei, care vine de sus.
Extazul mistic din fața icoanelor, a statuilor Pieta, cu trupul Domnului coborât de pe cruce, crucea Domnului răstignit pe lemn, Sfânta familie, sau Mesia lui Händel, orga lui Bach, care
te îndrumă spre cer, chipurile alungite ale lui El Greco, ca luminile care fumegă spre înălțimi, coloana infinită a lui Brâncuși, chiar și Masa tăcerii cu 12 scaune din Târgu Jiu și Cina cea de taină a lui Leonardo, Ecce Homo a lui Tițian, nu sunt suficiente să miște inimile, ci creează un extaz de reverență în fața artei, ajunsă la sublim, dar nu schimbă inimile spre Hristos.
Poetul, ca și profeții din vechime, primesc inspirația divină și folosesc cuvântul și transmit nouă, muritorilor, inspirația și șoaptele Duhului, care, sărace se reduc la înțelegerea noastră, în parte, căci suntem limitați în toate privințele.
Ioanid a cunoscut schimbarea de vremi, de la plecarea regilor și tăvălugul comunist, care a măturat toate valorile, pe rând. Nu s-a lăsat plecat în fața noului regim roșu și malefic, și-a găsit adăpost sub crucea Domnului, s-a contopit cu El, în simțire, în trăirea de zi cu zi, și a găsit părtășia cu aleșii Domnului, cu evreii mesianici din Strada Olteni, apoi după plecarea lui Wurmbrand, cu Aurel Popescu, la frații din toate locurile, care-i recitau poeziile și-i cântau melodiile puse pe note de Moldoveanu.
A trecut ca o adiere ușoară, mai tăcut, mai reținut, mai sensibil, mai evlavios. Nu s-a remarcat printre teologii și predicatorii vremii, a stat la umbra marilor reformatori, sub prietenia lui Wurmbrand, Popescu, care-au plecat în America, înaintea lui.
Am avut plăcerea și marea favoare să cunosc familia Răscol, care au publicat cele două volume de poezii, Taine și Porumbițe albe, l-au cunoscut pe Ioanid, l-au stimat și iubit ca pe un părinte, i-au adus manuscrisele în America și i-au tipărit poeziile.
Am găsit foile galbene și patinate de vremi, cu scrisul poetului, care arată forță și erudiție, exprimă caracter și simțire, la început, mai apoi, după venirea în exil, în 1982, după pierderea soției, solitar pe pământuri străine și atins încet de boala nemiloasă, care l-a răpus la urmă.
Poetul cu Sabina Wurmbrand și Elena Răscol
la sosirea lui în Statele Unite 1982
Scrisul tremurând, arată dorul de țară, neadaptarea la lumea nouă, necunoscută, izolarea în colțul uitat de lume, Scappoose, pe malul fluviului Columbia. Acest temerar slujitor, care așternea, cu pana măiastră, gânduri divine, se resemnează și apune încet, uitat de lume și departe de neamul nostru. Câți îl cunosc astăzi? Se studiază pe băncile școlilor? Merită locul alături de Eminescu și Creangă, de Brâncuși și Enescu; este pleiada de intrare a culturii noastre, de formarea oamenilor noi, născuți din credința în Domnul.
Biserica tradițională, unită cu regimurile înainte și după comuniști, l-au pus la colț, ca și pe Moldoveanu, Dorz, Cornilescu-traducătorul Bibliei. Câți temerari, care s-au jertfit pentru Evanghelie, martiri ai neamului, au fost marginalizați, șterși din manualele școlare și aruncați în tăvălugul istoriei? Cuibul cu Barză, biserica reformei, a fost înconjurată de blocuri, mutată pe linii de tren și ascunsă, Biblia Cornilescu, care-a adus milioane de români la credință, și viață schimbată este și acum marginalizată și ciuntită de traducători diletanți, Moisescu, eruditul teolog și descoperitor al tainelor piramidei, care făcea calcule cu 19 zecimale, scrise pe cioburi sau cu săpun pe pereții temnițelor, a trecut ca o mireasmă de bun miros, Moldoveanu și Dorz se mai cântă prin biserici, dar lumea nu-i cunoaște, căci valoarea lor este legată de Calea îngustă, care duce la cer (Matei 4.13).
Pornind de la manuscrisele originale, prin bunăvoința familiei Vasile și Elena Răscol, prezentăm, pentru prima dată, poezii noi, dezgropate din opera marelui poet. Sperăm ca aceste mărgăritare de preț să aducă sufletele însetate de nemurire la izvorul nesecat de apă vie, care este Cuvântul, care s-a făcut trup, Domnul și Mântuitorul nostru.
Ca o noutate, prezentăm și manuscrisele originale, chiar și parțial, căci unele poezii au pagini mai multe. Ultimele arată starea șubredă a poetului, cu scrisul tremurând, dar sufletul său rămâne tânăr, căci merge în nemurire…
Pavy Beloiu, Statele Unite, 2021
🔍 Despre
- Circulația clandestină a manuscriselor lui Ioanid și păstrarea lor ca „comori de preț” în timpul regimului comunist
- Statutul lui Costache Ioanid de „Eminescu creștin” și rolul său în reforma spirituală a culturii române
- Impactul întâlnirii cu Richard Wurmbrand și convertirea radicală de la arta laică la poezia de inspirație divină
- Superioritatea „Cuvântului” în transformarea inimii umane față de extazul estetic oferit de muzică sau artele plastice
- Ultimii ani de exil în Statele Unite și recuperarea unor poezii inedite din manuscrisele originale ale poetului
📖 Detalii despre carte
- Titlu: LITERATURA (Romansch Edition) - Costache Ioanid-poezii noi
- Autor: Pavy Beloiu
- Data publicării: Iunie 4, 2024
- ISBN-13: 979-8332209949
- Pagini: 171
- Limbi: Română (RO)
- Formate: Paperback