🖌️ Portraits Gallery
“A portrait is not made in the camera but on either side of it.” – Edward Steichen
This collection of portraits is a deeply personal visual archive. Each work reflects not only the likeness of the subject, but a moment of stillness, memory, or love. From self-portraits to studies of family, these pieces are explorations of presence, and time.
All works are original, hand-painted, and part of my private collection.
📩 For inquiries or acquisition requests, please email: pavybeloiu@protonmail.com
All artworks are original and protected by copyright.© Pavy Beloiu. All rights reserved.
🖼️ Gallery
Self-Portrait 1989
Primul meu portret după ce m-am însurat! Aveam gânduri mari și în spate un bagaj plastic moștenit de la școlile de arte, din Câmpulung și București (Vasile Chinschi și Justina Popescu). Fondul și fața le-am luat din albumele rusești cu Ilya Repin: verde cald și haina rece și închisă pentru contrast. Păream hotărât să țin paleta și penelul, caci am mai dat odată la Academie și m-au respins ușor, căci nu eram comunist. N-a fost așa căci curând am luat calea exilului și-am fugit în Schweiz cu frate-meu Georgel. (colecția Pavy Beloiu-USA)
Self-Portrait, 1987
Am pus culoarea din oglindă, apoi m-am jucat cu lumina pe față; ochii sunt negrii și genele conturate nu arată construcția pleoapelor; trebuia să mai iau lecții de portret; e pictat pe un carton slab preparat; lucram la ARO ca inginer stagiar și găseam cartoane folosite la scaune; le ungeam cu clei de oase fiert cu oxid de zinc și puțin aracet, ca să prindă pe pânză sau carton; gâtul e mai lung, căci știam lecția. (colecția Pavy Beloiu)
Self-Portrait, 1985
Gauguin și portret în oglindă-culori exotice, gâtul lung exagerat, fundalul mâzgălit de prietenul meu Ionuț Șandru, care mă asista la pictură. Eram inginer la ARO și visam să plec în America. Mai trăgeam șevaletul-trepied și pânzele din cearceaf după mine, pe jos, sau cu motocicleta CZ-250. Pensulații stângace, fără detalii, care ascund lipsa de experiență și educația. Ochii și urechea mică, gâtul prea gros, fundalul fauvist și decorativ-simțiri de moment, ca și lucrarea, care-a fost dreasă în pripă…
Mama
Mama mă lauda de mic când mă vedea ghemuit intre creioane colorate și cartoane; când veneau musafiri, se lăuda cu desenele mele. Răbda chiar și încercările mele stângace când încercam să-i copiez pe marii impresioniști, de la Cezanne la Grigorescu…baticul diafan și căciula pufoasă, ca și griurile calde mângâie atmosfera și inima mea când privesc fața mamei. Căldură, blândețe, acoperire până la margini, adieri divine care merg pe scara cerului. Cine mai e ca mama? (colecția Pavy Beloiu-USA)
Tata
Hai tată, nu te țin mult! Mă rugam de el să pozeze, măcar o ora…nu l-am văzut că-i place pictura, sau muzeele de artă, totuși avea o sensibilitate de cuget și s-a aplecat să-i culeagă poeziile lui Ioanid, pe care le-a legat la piept; se minuna cum pensula jucăușă alerga de la pălărie la mustață, apoi se sfârșea pe cravata cu picățele. Sprâncenele conturate și câteva riduri arată tărie de caracter și urmele suferințelor prin care și-a sfârșit alergarea; griurile colorate și picurii de lumina pe figură fac o armonie perfectă între cald și rece. La ce gândești tată? (colecția Pavy Beloiu-USA)