skip to content
pavybeloiu.com

Scrieri

Last Updated:


🎙️ Podcast-RO

Dacă preferați să ascultați în loc să citiți, ascultați rezumatul podcastului al acestei pagini generat de NotebookLM.


🎙️ Podcast-EN

If you prefer to listen instead of reading, listen to the podcast summary of this page generated by NotebookLM.


✍️din Prefață

Sunt cuprins de nostalgii din trecut, dar am și clipe de viitor, cu speranțe, încă neîmplinite. Încerc să-mi adun gândurile și să le pun într-o carte. Am multe scrieri împrăștiate în timp și prin cele câteva cărți care le-am publicat deja. Mai am și picturi, sculpturi și la urmă, pasiunea mea ascunsă din copilărie, matematica. Am cărți terminate, unele începute și neterminate și m-am hotărât să le adun în acest volum, scrieri, deși informația este diversă.

Încep cu amintiri din copilărie, casa din Câmpulung, pictura, școala de arte, școala generală, liceul, apoi cugetările mele asupra părinților, istoria reformei, traducerea Bibliei, traduceri din germană, istorii din castele și cimitire, biblioteci, excursii în Israel, Grecia și Spania.

Se îmbină frumosul cu adevărul, căci, am cuprins un spectru divers de informație, scris și vizual-pictură, desen, sculptură. Adevărul susținut de regina matematicii-Geometria, trece la derivate și calcul integral și coboară în măsurile-logosul proporție la logaritmi, spirala logaritmică și proporțiile, cre definesc baza cunoașterii și științei. Măsurile se coboară în artă și merg pe spirale de vânturi și valuri în cochilii de scoici și în zborul albinelor apoi iarăși prin lanțuri și fire de păianjen se regăsesc în armonia universală-Harmonice Mundi, cum o numea Kepler. Frumosul și Adevărul se iau de mână și merg spre deslușirea chipului desăvârșit, care întrece viziunea noastră despre absolut și perfecțiune-Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu.

Tu ești cel mai frumos dintre oameni (Ps. 45,2) și

Eu sunt Calea Adevărul și viața (Ioan 14,7).

Am inclus informații diverse, fără legătură, le-am creat în timpuri diferite și au subiecte diferite. Chipul reformatorilor (Popescu, Cornilescu, Moldoveanu și Ioanid), părinții se amestecă cu legende din trecut pe care le-am întâlnit: Dumitru Mangeron, Aurel Cafengiu, Iustina Popescu, Vasilică Moisescu, Paulian. Printre ei am presărat țațele din Sătic, pe bătrânii din Câmpulung, călugări, cârciumari, ciobani și prințese (Regina Maria, Ghica și Callimachi), găsite în castele, muzee și cimitire. Nu le-am ordonat pe subiecte și domenii și le-am inserat spontan, ca să mă definesc mai bine, ca artist-inginer și mai la urmă scriitor și pasionat de matematică. Cartea este un buchet de flori colorate diferit într-o vază, pe masa cunoașterii, care mă definește într-un fel ca personaj ciudat, pictor și geometru, sculptor și istoric, desenator și cronicar, traducător și căutător de comori pierdute prin negura vremilor.

Copilăria de vis din orășelul de munte Câmpulung se ia de mână cu casa din Gradina Eden, din California, armonia poliedrelor înscrise în aceeași sferă trece mai sus la armonia perfectă de pe fețele bunicului și portretele mele. Spirala cu logaritmi trece mai sus la numerele complexe și la ecuația lui Euler, care atinge culmea matematicii. Din diferitele raze, care pornesc din căutările mele spre frumos și adevăr, las pe cititor să caute mai departe și sper să ajungă la același chip divin descris mai sus în Cartea Cărților, Isus Domnul, Salvatorul Lumii.

Pavy Beloiu- mai 31 Statele Unite

Lămuriri asupra cărții-scrieri

Cartea se poate grupa în 3 categorii, subiecte: literatură, artă și matematică

Literatură,

Amintiri din copilărie (7-46) și mai târzii (101), Ultimele impresii din California-593, Amintiri despre personaje remarcabile și celebre Predoiu-57, Bunicul Lucan-71-72, Aurel Cafengiu-79, Dumitru Mangeron-90, Iustina Popescu-98, Florian și Anicuța Tudor-99, Nicolae Moldoveanu-168, Vasilică Moisescu-399, Maestrul Paulian-572

Nuvele și schițe scurte Drumul spre culmi-50, Țațele din Sătic-66, Drumul Calvarului-74, La Becu-77, Legenda aztecă-106, Mâna mamei-108, Regina Maria-117, Efa din țara Șinear-121, Adunări de munte și biserici din America-137, Decadența Artei-142, Istoria florii de foc-Bougainvillea-306, Istoria gardului de beton-405, Motocicleta CZ-550, Gânduri de dimineață-589.

Jurnale de călătorie Jerusalem-107, Grecia-105,

Dosarul de securitate-Mihai Beloiu-178,

Gânduri despre muzică-160, despre Costache Ioanid-172

Gânduri personale- Sunt unul din urmașii Reformatorilor-113, Credo-597

Prefețele cărților Reformatorii-361, Grădina Eden-403, Cine ești Tu Doamne-488, Dumitru Cornilescu-Sub Cruce 574-582

Mesaje spirituale Venirea Domnului-553, Despre Botez-562, Mesaj de Paște-590, Crăciun-593, Analiza literara și comparații stilistice-Biblia Cornilescu-368

Artă

Bunicul-523, Picturi-comentate-526, Autoportrete și Portrete-539

Matematică

Asemanarea-157, Spira mirabilis-183-196-291-511, Logaritmi-317, Derivata și Integrala-217, Problemă-228, Poliedrele regulate-239-416-447, Despre cub-240-243, Măsurile-246, Secțiunea de aur-257-261, Analize armonice-267, Pentagonul-273, Ecuația lanțului-499, Istoria matematicii-John Napier-317-328, Descartes-351, Matila Ghyka-209