Sub Cruce-Dumitru Cornilescu-predici-1941

Sub Cruce-Dumitru Cornilescu-predici-1941

Dacă preferați să ascultați în loc să citiți, ascultați rezumatul podcastului al acestei pagini generat de NotebookLM.

🎙️ Podcast-RO

✍️Prefață

Trecute vremi de prințese și domnițe

(vizita la Conacul Callimachi)

Sunt purtat de vânturi pe plaiuri mioritice, în Bucovina lui Eminescu. Țin în mână o cărămidă ruptă din zidurile conacului din Stâncești, vatra veche ai clanului Callimachi, unde prințesa Ralu și-a jertfit averea și o frântură din viață, pe altarul iubirii de neam și de Dumnezeu. Aici s-a tradus Biblia acum un veac în limba plăcută și duioasă pe care o înțeleg toți românii, de la plăieșii din munți la teologii cu doctorate de la amvoane. Mă uit la ciobul găsit printre ruinele din Stâncești, lângă capela cu subterane, unde zac în cripte rămășitele familiei.

Istorie ștearsă de țevile tunurilor, de cizma rușilor, de ura și disprețul țăranilor, apoi de securiștii noului regim. Nimic nu distruge Adevărul...
Nu departe de ruinele vechiului conac și capela recent renovată, peste deal mai adie cântul lui Eminescu, mai freamătă codrii de aramă și încă nuferii din lacul de cleștar mai privesc cu iubire la lună, în nopțile adormite. Enescu cu viorile lui venea din împrejurimi, Creangă cu amintirile, Mangeron cu ecuația coardei vibrante, Porumbescu, o vioara frântă și mai nou Costache Ioanid, un Eminescu creștin și lista urcă pe scara înțelepciunii și Artei, care încălzește sufletul și ațintește spre cer, ca și coloana lui Brâncuși, ce se înfige în nemurire.
Privesc la același ciob de lut, la cele 2 coloane din ruinele vechiului conac, care găzduia pe vremuri prințese, regi și cărturari, trăsuri cu zurgălăi, oameni cucernici, care s-au ascuns în praful istoriei. Aici a fost o fărâmă de cultura a neamului, cea mai mare bibliotecă de pe vremuri-distrusă de țăranii furioși, puși de bolșevici sa ardă și sa distrugă, ca pe vremea inchiziției. N-a mai rămas nimic, totul este arat de brazdele plugului, ca și la Templul din Ierusalim.
Intrăm în bisericuța capelă, renovată pe exterior. Miros de lumânări, altarul și câteva jilțuri ponosite, cu mânerele mâncate de vremi, icoane și fresce vechi și noi ne priveau răutăcioase...de ce le-am deranjat? Aici veneau toți Callimachii, precum și călugărul Cornilescu, care-a început să traducă Biblia în 1916.

Coborâm pe scara abruptă spre criptele din subsol. Vântul rece șuieră, deși era soare și afară cântau păsărele de primăvară. Coborâm și înghețăm până jos. În cripte, în pereții cu blazoane și ghirlande zac câțiva din linia princiară, care-a dat domni în ambele tărișoare. Teodor (1836-1894), jos stânga- tatăl prințesei Ralu, Zenaida Muruzi (1840-1909) mijloc stânga- mama prințesei Ralu, Alexandru (1866-1918) în față și stânga sus, fratele prințesei Ralu
În față, sub Alexandru, un basorelief în marmura albă, cu o fecioară despletită, care atinge crucea în lacrimi...mai sunt locuri goale, pentru urmașii clanului, care nu le-a sosit sorocul. Ralu și-a ales un loc în țintirim la umbra cireșilor, sub cerul înstelat mai aproape de freamătul codrilor sub lună...
S-a găsit locul de veci la Salcea, printre mormintele vechi părăsite, ascunse de bălării și urzici. Groparul vechi din cimitir și-a mai amintit de gardul de fier din jurul gropii. Prin călăuzire de sus, s-a mers pe urmele șchiopătate și s-a găsit gardul ros de rugină și movila acoperită de buruieni, din care ieșea un ciot uscat de cireș. Se vede ca mormântul a fost uitat și neîngrijit și săracul copac, odată falnic, s-a uscat și s-a întors în țărâna, care odihnește acum trupul prințesei Ralu. Din colbul de țarină, din praful pământului, din trupul stins al prințesei a ieșit un cireș cu roade de foc, apoi s-a dus și el pe aceeași cărare...

S-a scormonit în movila locului și s-au găsit capetele stâlpilor din gardul mâncat de rugină și ploi, cap de floare de lotus, ca nuferii lui Eminescu. Ei străjuiau odată ca luminările rămășitele prințesei Ralu. Oamenii de bine, iubitori de glie și neam și istorie, s -au ostenit și-au adus un omagiu printr-un frumos monument de pioasă aducere aminte. O Biblie deschisă sub chipul prințesei, câteva gânduri de duh, rămân în cugetul nostru, noi urmașii, care ne bucurăm că avem pâinea vieții pe masă, ne ospătam din izvorul nesecat, care potolește setea sufletului. Noi primim calea către cer din Scripturi și mergem și noi, mai la urmă, alături de înaintași pe scara cerului, spre nemurire.
Cine mai știe de Callimachi? Cine cunoaște că din coama dealului, din țintirimul din Salcea, bătut de vânturi și ploi reci fără milă, mai odihnește încă vechiul conac de pe vremuri? Coborâm dealul din cimitir și ajungem la castelul Pașcanu-fostul soț al prințesei Ralu. Aici pe vremuri avea de toate, ca și Peleșul din Sinaia: curent electric, băi termale, piscine încălzite, grădini cu lilieci și bujori, terenuri de vânătoare-acum un conac în ruină, în stil victorian îmbinat cu stilul nostru, cu balconașe și ferestre cu ghirlande de piatră.
Mă întorc în timp, în copilăria mea la Câmpulung cu castele dealuri și cimitire. Retrăiesc aceleași gânduri cu admirația locului vechi, case boierești și conace cu blazoane de familie, cavouri ascunse printre tufișuri, îngropate în bălării și tufe de urzici. Colindam conacele boierilor Golescu și Drăghiceanu și mă copleșesc aceleași simțiri. Vremi apuse, odată cu faimă, fast și bogăție, acum triste și părăsite, dezolante...

Aici la Salcea, mai veghează încă pilcurile de brazi, ca niște străjeri și înconjoară locul vechiului conac. Ca niște sperietori lugubre, cete de ciori croncăneau și aduceau groaza...ce se mai aude? Erau deranjate de venirea noastră neașteptată. N-am reușit să intram în castel. Stăpânul de azi era în Anglia și a pus paznici niște localnici, care locuiau temporar și ne-au luat la rost, de cum am venit. Când ne-au văzut, ne-au somat să plecăm. Am sunat la stăpân, care ne-a dat voie prin curte și făceam poze pe furiș. Priveam cu nostalgie zidurile cocoșate, cu tencuiala căzută și balconașele cu grilaje șubrede--dintr-unul, se pare că o prințesă din familie a fost împușcată și-a căzut de sus...Gurile rele spun povesti sinistre despre urmașii boierilor, care-au mai scăpat din ghearele rușilor uniți cu țăranii hămesiți și trădători de neam.

Prințesa Ralu locuia aici cu fiica ei Lucia, care moștenise castelul de la tată-său, după divorțul cu motive fără temei (1903). Pașcanu, mare boier, era un politruc dur, o brută care-și petrecea timpul la beții și vânătoare. Când Ralu L-a primit pe Isus în inima ei, acesta s-a răzbunat și de mânie și dispreț, a lăsat-o considerând-o fanatică. Ralu vizita zilnic cu trăsura conacul ei din Stâncești, pe timpul când Cornilescu traducea Biblia. Gurile rele au dus vorba și-au inventat povești mincinoase, care s-au transmis oral, apoi au apărut prin cărți. Idila dintre o prințesă și un călugăr și alte bazaconii au fost folosite și de securiștiș ca să-l arunce pe Cornilescu într-o lumină proastă.Privesc cu admirație stilul vechi bucovinean îmbinat cu tradiția venită din Regat. Se vede asta și la Bran, un amestec de arte și meșteșuguri românești, ungurești, austriac-german. Pridvoruri și balconașe dar și ornamente din fier forjat ruginit, cu turnulețe și coturi de tablă le-am vazut prin străzile vechi din București și pe la casele banilor din Craiova, ba chiar și la Câmpulung.

Ciorile întrerupte din taifas ne priveau deranjate și căutau prin gâlceavă să ne alunge din curte. Parcă vedeam caleștile cum dispăreau pe potecile prăfuite, sau veneau agale pe sub aleile ascunse de umbra copacilor aliniați ca la defilare. Într-un colț mai era o piscină doborâtă de moloz și urzici, câteva tufe de lilieci pitici aminteau de grădinile odinioară tunse la mustață, ca la Versailles.
Peste deal, Ipoteștii lui Eminescu...cu țintirimul părinților Eminovici și bisericuța smerită și sfioasă, ascunsă după colț unde a slujit un strămoș al lui Eminescu. Privesc din deal la codrii de aramă, odată falnici, care mergeau până-n Bucovina de nord, la polonezi. Acum mai erau câteva pâlcuri, ramase ca petice, după tăierile succesive. Dumbrăvenii erau la umbra pădurilor , ce aduc la Gorunul lui Ștefan, la zimbrii și pajurile uriașe de pe blazonul și steagurile Moldovei. Pe vremuri erau în mâna evreilor-jidovii, care dominau comerțul și aveau fabrici de alcool. Ei tăiau fără milă și foloseau aurul verde la distilării, sau la foc, pe iernile grele. Acum pădurile au dispărut. Vremile s-au dus, trecute de boieri și domnițe, ciorile și ceata lor sinistră mai toacă la apus de soare pe ruinele conacelor.

Privesc din nou cu amar la ciobul găsit în țărâna unde- fost conacul din Stâncești. S-a șters istoria unde un călugăr și o prințesă au tradus Biblia neamului nostru. Istoria se repeta...ce-a mai rămas din Templul lui Irod? Romanii au ras muntele Moria și s-a pus praful peste colina Sfântă, unde Avraam și fiul său Isaac au mers la locul de jertfă. Domnul a hotărât să ascundă în praf și colbi aceste 2 locuri amintite de mine. Au fost șterse și ascunse nouă muritorilor, ca să le putem prețui mai mult, să le simțim cu duhul și sa le atingem cu degetul credinței, ca să încuviințam versul din Biblie:

Credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternica încredințare despre lucrurile care nu se văd (Evrei 11.1). Lucrurile care se vad sunt trecătoare și cele care nu se vad sunt veșnice (2 Cor.418).

Pavy Beloiu-USA-2024

🔍 Despre

• Moștenirea familiei Callimachi și istoria conacului de la Stâncești
• Rolul prințesei Ralu în traducerea Bibliei alături de călugărul Cornilescu
• Declinul și distrugerea patrimoniului boieresc sub regimurile politice trecute
• Conexiuni spirituale cu marii clasici ai culturii române în spațiul Bucovinei
• Căutarea mormântului uitat de la Salcea și restaurarea memoriei prințesei

📖 Detalii despre carte

• Titlu: LITERATURA (Romansh Edition) - Sub Cruce-Dumitru Cornilescu-predici-1941
• Autor: Pavy Beloiu
• Data publicării: Decembrie 28, 2025
• Pagini: 135
• Limbi: Română (RO)
• Formate: Paperback